Ziua Mondială a Sanatatii
7 Aprilie 2018

Ziua Mondială a Sănătății se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948 și reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activități care pot duce la o stare de sănătate mai bună.

SCOPUL CAMPANIEI

Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei la nivel global, garant al creşterii speranţei de viaţă şi al reducerii sărăciei.

OBIECTIVELE CAMPANIEI

Sa inspire.

Sa motiveze.

Să GHIDEZE factorii de decizie şi alte persoane interesate în asumarea responsabilităţii în vederea atingerii Acoperirii Universale cu Servicii de Sănătate.

TEMA CAMPANIEI

Acoperirea universală cu servicii de sănătate.

PERIOADA DE DERULARE

7 – 14 Aprilie

MESAJUL CAMPANIEI

“Sănătate pentru toţi!”

Citeste comunicatul Directiei de Sanatate Publica Referitor la Ziua Mondiala a Sanatatii 2018

Flyer Campanie

Infografic Ziua Mondiala a Sanatatii 2018

Postere Ziua Mondiala a Sanatatii 2018

Informare despre Ziua Mondiala a Sanatatii 2018

GRIPA

În fiecare an gripa afectează între 5% si 15% din populație. Pentru majoritatea oamenilor, gripa este doar o experiență ușoară sau neplăcută, dar pentru unii poate duce la complicaţii, în special pentru persoanele din grupele la risc.

Citeste intregul material

LUNA NAȚIONALĂ DE PREVENIRE A CANCERULUI
FEBRUARIE 2018

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Olt, în colaborare cu partenerii din sistemul de sanatate publica si cu toate persoanele interesate care doresc sa colaboreze, celebrează in luna Februarie 2018 – „Luna Naționala de Prevenire a Cancerului”.

Scopul campaniei este de a reduce numărul de decese care pot fi prevenite în fiecare an, prin creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului larg și prin impulsionarea autorităților de a lua măsuri suplimentare împotriva cancerului.

Sub sloganul ”Noi Putem. Eu Pot.”, Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, 4 februarie 2018, explorează acțiuni pe care putem să le întreprindem pentru a salva vieți, pentru a atinge echitate în îngrijirea cancerului și pentru a face o prioritate din lupta împotriva cancerului.

Citeste intregul comunicat

Citeste ANALIZA DE SITUATIE REFERITOARE LA LUPTA IMPOTRIVA CANCERULUI

Brosura - Screening-ul Cancerului de Col Uterin

Brosura - Virusul Papiloma si Cancerul de Col Uterin

Brosura - Urmarirea si tratamentul dupa un test Papanicolau anormal

Brosura - Vaccinarea impotriva HPV si a Cancerului de Col Uterin

Brosura - Prevenirea Cancerului de Col Uterin

Brosura - Ce trbuie sa stim despre cancer

Brosura - Prevenirea Cancerului de sân

Publicat 30.01.2018

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA – TULBURARE CRONICA

Hipertensiunea arterială este cea mai răspândită tulburare cronică. Estimările arată că în România există peste 11 milioane de bolnavi cu hipertensiune arterială. Dintre bolnavii depistaţi cu HTA în cadrul unor studii, aproape jumătate nu ştiau că au hipertensiune arterială, iar dintre cei care ştiau, 60% nu făceau deloc tratament. Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că HTA contribuie la apariţia a peste jumătate din bolile cardiovasculare şi o declară prima cauză de mortalitate şi morbiditate evitabilă (corectabilă prin prevenţie şi tratament) din lume!

Sângele este transportat de inimă către ţesuturile organismului prin artere, presiunea sângelui reprezentând forţa cu care sângele împinge în pereţii arterelor. La fiecare bătaie a inimii (60-70 bătăi pe minut în repaus) se pompează sânge în artere, presiunea maximă fiind în momentul contracţiei inimii şi pompării sângelui. Aşa apare tensiunea arterială sistolică.

Atunci când inima se relaxează, sângele are o presiune mai mică şi în acest caz este vorba despre presiunea arterială diastolică. Este motivul pentru care, la măsurare tensiunii se obţin două cifre, de exemplu 120 cu 80. Numărul mai mare este valoarea sistolică, iar numărul mai mic reprezintă valoarea diastolică. Tensiunea este considerată normală atunci când are valori mai mici de 140/90 mm Hg.

Dar, există persoane care au în mod contant tensiunea arterială ridicată deoarece sângele lor împinge în pereţii arterelor cu o forţă mai mare decât cea normală. Acest fenomen se numeşte hipertensiune.

Trebuie sa aveti in vedere ca diagnosticarea precoce a hipertensiunii arteriale faciliteaza tratamentul adecvat prevenind complicatiile. Presiunea arteriala trebuie monitorizata pe parcursul tratamentului pentru a vedea daca acesta este eficace sau nu. Odata ce tensiunea este sub control, este necesar in continuare tratmentul cu schimbarile aferente in stilul de viata.

Veti avea nevoie cu siguranta de un tensiometru propriu pentru a va monitoriza tensiunea acasa, dar vizitele la medicul specialist si medicul de familie sunt esentiale pentru o evaluare corecta. Este bine ca inainte de a-l folosi pentru prima oara sa il aduceti medicului pentru a vedea daca functioneaza corespunzator.

Obiceiurile sanatoase ale stilului de viata te pot ajuta sa iti mentii tensiunea normala:

• Urmeaza o dieta sanatoasa. Evita consumul de sare si alcool. Exista diete special realizate pentru a preveni si pentru a controla eventualele probleme de tensiune arteriala.

• Trebuie sa fii activ fizic. Activitatea fizica de rutina poate sa scada hipertensiunea si poate reduce riscul de a dezvolta alte probleme de sanatate.

• Mentine o greutate corporala sanatoasa. Aceasta te poate ajuta la mentinerea sub control a tensiunii.

• Lasa-te de fumat. Fumatul poate dauna vaselor de sange si poate creste riscul de a dezvolta hipertensiune. De asemenea, poate inrautati problemele de sanatate legate de tensiune.

• Invata sa faci fata si sa controlezi stresului.

ROLUL SANĂTĂŢII ORALE ÎN PREVENIREA CANCERULUI

Sanatatea incepe in cavitatea bucală, afirmatie valabila pentru prevenirea formelor de cancer care ar putea aparea in cavitatea bucala, in maxilar si in faringe. Din punct de vedere statistic, numarul barbatilor afectati de aceste forme de cancer este de trei ori mai mare decat cel al femeilor. Cancerul bucal este delicat si pentru ca implica interventii in zona fetei, care sunt imediat observate, afectand increderea pacientilor. In plus, este afectata si viata sociala a pacientilor, deoarece functiile sociale precum vorbirea, mestecarea, inghitirea sunt restrictionate.

Bacteriile ce contribuie la aparitia parodontitei par sa aibe un rol si in declansarea cancerului bucal. Cercetatorii de la Universitatea din Helsinki si Institutul Karolinska au investigat rolul acestor bacterii in dezvoltarea cancerelor orale si a altor tipuri de cancer, precum si legatura dintre parodontita si riscul de deces pe fondul acestor boli. Aceasta este prima cercetare ce demonstreaza existenta unui mecanism la nivel molecular prin care bacteriile asociate cu aparitia parodontitei pot influenta debutul cancerului.

Tumorile bucale sunt deseori provocate de fumat si de consumul de alcool. Cele mai periculoase tigarete sunt cele puternice sau nefiltrate, bauturile alcoolice foarte puternice si in special, combinarea tutunului cu alcoolul. Riscul aparitiei unei forme de cancer creste in functie de cantitatea de tutun si de alcool consumata. Incepand cu mijlocul anilor 90, rata de imbolnavire in randul barbatilor a inceput sa scada, iar in randul femeilor a devenit mai lenta. Alti factori importanti de risc sunt obiceiurile alimentare nesanatoase, consumul scazut de legume si fructe (prea putini antioxidanti) si igiena orala precara. In cazul persoanelor care nu prezinta consultul stomatologic periodic, tumorile sunt descoperite de cele mai multe ori in stadii avansate. Inclusiv plagile cronice din mucoasa cavitatii orale (ca urmare a dintilor prea ascutiti sau a canturilor protezelor), afectiunile orale de origine micotica (candida albicans) si virusul papilloma pot influenta aparitia cancerului oral. Persoanele diabetice sunt mai predispuse afectiunilor mucoasei cavitatii bucale, comparativ cu persoanele sanatoase.

Rezulta, asadar, in mod clar modul in care riscul aparitiei cancerului bucal poate fi redus eficient: renuntarea la tutun, consum redus de alcool si o buna igiena orala (cu doua periaje pe zi si controale regulate la medicul stomatolog). La acestea se adauga o alimentatie sanatoasa, bogata in fructe, legume, lactate si produse din faina integrala.

Ca si in cazul celorlalte forme de cancer, si in cel al cancerului bucal, sansele de vindecare sunt mai mari cu cat tumoarea este descoperita mai devreme. Medicii stomatologi cu experienta in sanatatea orala joaca un rol foarte important: odata cu controlul regulat la 6 luni, acestia trebuie sa consulte cu atentie intreaga cavitate bucala, in special in cazul pacientilor de risc cum sunt fumatorii. Daca se observa pete albe, ferme, care nu pot fi indepartate prin stergere, se recomanda consultarea imediata a unui medic. Poate fi vorba de leucoplachii, modificari ale mucoasei orale, precanceroase care deveni tumori maligne (carcinom epitelial). Inclusiv modificarile plane, de culoare rosie si plagile care persista timp de mai mult de doua saptamani ar trebui sa va determine sa consultati un medic, un stomatolog, un chirurg facial sau un chirurg maxilo-facial.

In cazul tumorilor bucale, disconfortul este resimtit abia in stadiile avansate ale bolii. Iata cateva dintre simptomele care ar trebui sa va ingrijoreze si sa va determine sa consultati medicul:

• Puncte albe, rosii sau albicioase, care au o structura mai tare decat restul mucoasei bucale

• Plagi cronice in cavitatea bucala (care persista mai bine de doua saptamani)

• Plagi care sangereaza

• Dificultati la inghitire

• Dificultati de vorbire sau dureri la vorbire

• Senzatia unei inflamatii pe fundul gurii sau al limbii

• Dificultati de respiratie

• Respiratie urat mirositoare pentru o perioada mai lunga

dspoltTrichineloza poate ucide.

Trichineloza este o boala raspandita in intreaga lume fiind determinata de un nematod (Trichinella spiralis), care ajunge in organismul uman in urma consumului de carne infestata. Omul se infesteaza prin consum de carne de porc, in principal, dar si de cal, nutrie sau vanat (mistret, urs), ce contine larve vii sau chisturi viabile.

Urmatoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic:

- Febra;

- edeme palpebrale si faciale insotite de conjunctivita;

- dureri musculare si adinamie, precedate sau nu de tulburari digestive (dureri abdominale, diaree, greturi varsaturi), care apar la 1 - 2 zile dupa consumul de carne infestata.

Literatura de specialitate confirma ca, la om majoritatea infectiilor sunt asimptomatice, insa exista si forme clinice de boala cu evolutie severa care pot cauza moartea prin complicatiile pe care le produc. Manifestarea clinica a bolii depinde de cantitatea de carne ingerata, de masivitatea infestarii ei si de rezistenta organismului.

Boala nu se transmite interuman.

Factorii favorizanti ai imbolnavirii la om sunt reprezentati de:

1. Consumul carnii de porc sau vanat neexaminata

trichineloscopic

2. Un ele obiceiuri culinare: prepararea termica “in sange”, sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastrama, carnat uscat sau afumat, sunca.

3. Achizitionarea de catre populatie a carnii din alte locuri decat centrele comerciale specializate.

4. Taierea clandestina a animalelor

In vederea prevenirii imbolnavirii se recomandă:

- sa se achizitioneze carne si produse din carne doar de la surse autorizate;

- sa testeze carnea provenita din gospodaria proprie sis a nu o consume fara examen trichineloscopic negative si prepararea corespunzatoare;

- la aparitia de simptome caracteristice trichinei (trichinelozei) sa acceseze serviciile medicale in vederea tratamentului;

Examinarea carnii pentru depistare este obligatorie!

Examenul trichineloscopic este asigurat prin centrele autorizate ale Directiei

Sanitar Veterinare -Olt, atat in mediul urban, cat si in mediul rural.

Compartimentul de Supraveghere si Control Boli Transmisibile

CAMPANIA “NU ANTIBIOTICE LA INTAMPLARE”

Ministerul Sanatatii a lansat campania “Nu antibiotice la intamplare!”, care are rolul de a informa atat populatia cat si medicii asupra riscului consumului inutil de antibiotice, atragand atentia ca tara noastra se afla in topul tarilor europene la consumul acestor medicamente. Aceasta campanie consta in difuzarea unui spot produs sub coordonarea Ministerului Sanatatii si in distribuirea de cutii de pseudo-medicamente pe care este scris “Nu antibiotice la intamplare” si in care sunt inserate pliante de informare.

Ministrul Sanatatii a atras atentia ca utilizarea frecventa a antibioticelor accelereaza rezistenta bacteriana si astfel s-a ajuns ca, in ultimele decenii, acest fenomen sa se amplifice, in toata lumea.

Antibioticele reprezintă probabil cel mai mare progres medical al ultimului secol. În cei 75 de ani de când sunt utilizate, ele au salvat sute de milioane de vieți, au scurtat durata suferințelor prin infecții şi, în numeroase alte cazuri, au prevenit apariția unor sechele ale infecțiilor.

La fel ca în cazul altor medicamente, utilizarea antibioticelor poate produce efecte nedorite. Candidozele şi diareea severă pot fi consecințe ale unui tratament cu antibiotic. Mai mult, apare pe o scară tot mai largă rezistența bacteriilor față de antibioticele la care sunt expuse iar infecțiile determinate de bacteriile rezistente la antibiotice sunt mai greu de tratat, antibioticele folosite anterior nu mai sunt eficiente şi va fi nevoie de antibiotice mai toxice şi mai costisitoare, in unele cazuri ramanand foarte puține soluții pentru tratamentul infecțiilor cu bacterii rezistente. Dacă folosim antibiotice eronat sau când nu este nevoie de ele, atunci toate aceste riscuri apar fără a avea niciun beneficiu din administrarea lor.

Gripa şi răceala sunt două exemple de infectii peste care antibioticele nu ne ajută să trecem. Aceste două boli sunt cauzate de virusuri, nu de bacterii, iar virusurile nu sunt distruse de antibiotice! In aceste cazuri este recomandat sa bei mai multe lichide, sa te odihneşti suficient şi sa foloseşti medicamente care elimină simptomele. Din păcate, în multe cazuri se administrează antibiotice pentru aceste boli, ceea ce ar putea face să ne simțim poate chiar și mai rău, dacă apar efectele secundare cum ar fi diareea si candidoza.

Reguli simple pentru administrarea antibioticelor:

• Nu folosi antibiotice dacă nu îți sunt prescrise de un medic. Nu insista să primeşti antibiotic dacă medicul îți spune că nu este necesar.

• Nu păstra antibiotice pentru o viitoare infecție şi nu folosi antibiotice rămase de la un episod anterior de boală.

• Nu lua antibiotice prescrise altei persoane şi nici nu împărți antibioticele prescrise ție cu alți bolnavi, chiar dacă manifestările bolii par asemănătoare. Ar putea fi ineficient şi cu toate riscurile menționate mai sus.

• Previno infecțiile prin spălarea regulată a mâinilor, evitarea contactului cu persoanele bolnave şi prin efectuarea la timp a vaccinurilor recomandate.

• Evită aglomerările de persoane în perioadele de epidemii de infecții respiratorii.

Dezinfectează-ţi mâinile, salvezi o viața !

Campania “Maini curate in spitale” este sustinuta de Ministerul Sanatatii, obiectivul este acela de a informa si constientiza personalul medical, pacientii, dar si publicul cu privire la cat de importanta este dezinfectia mainilor in prevenirea infectiilor nosocomiale.

Mesajul-cheie al proiectului este “Dezinfecteaza-ti mainile, salvezi o viata!” si vine sa intareasca idea ca, aplicata in spitale la momentul potrivit, igiena mainilor poate salva viata unor pacienti. Este pentru prima data cand Ministerul Sanatatii deruleaza o campanie de informare publica pe aceasta tema, in contextul in care studiile arata ca majoritatea infectiilor din spitale sunt cauzate de mainile murdare.

Infectiile asociate ingrijirilor medicale sunt cel mai frecvent efect advers ce afecteaza pacientii spitalizati. Igiena mainilor este cea mai importanta masura preventiva impotriva acestor infectii, insa complianta asociata acestei masuri simple in randul personalului medical este frecvent inferioare (< 40%). Igiena mainilor este procedura esentiala pentru intreg personalul medical. Ea are 4 scopuri diferite in serviciile de sanatate:

• Igiena mainilor previne infectiile nozocomiale ale pacientilor.

• Igiena mainilor previne transmiterea incrucisata a microorganismelor intre pacienti.

• Igiena mainilor previne contaminarea mediului spitalicesc cu potentiali patogeni.

• Igiena mainilor protejeaza personalul medical de boli profesionale infectioase cum ar fi infectia cu virusul imunodeficientei umane si virusul hepatitei C.

Tutunul, o ameninţare globală în calea dezvoltării!

20 Noiembrie, Ziua Nationala fara Tutun este menita sa incurajeze o perioada de 24 ore de abstinenta de la toate formele de consum de tutun si are ca scop informarea si constientizarea populatiei privind efectele nocive ale fumatului.

Fumatul este una din cauzele majore de imbolnavire si mortalitate in intreaga lume, fiind stiut ca speranta de viata a unui fumator este cu 5 – 20 de ani mai mica, iar aceasta depinde daca se imbolnaveste sau nu din cauza fumatului.

Efectele consumului de tutun asupra sanatatii sunt semnificative, depinzand de felul in care tutunul este consumat, precum si de cantitatile utilizate. Principalele efecte ale consumului de tutun sunt marirea riscului de cancer pulmonar si de boli cardio-vasculare.

Riscul cel mai important al consumului de tutun il prezinta asupra sistemului cardiovascular, mai precis fumatul este unul dintre cei mai importanti factori de declansare a infarctului miocardic (atacul de cord), boli ale sistemului respirator, precum si cancer, in special cancer la plamani sau cancer la laringe sau gura.

Potrivit studiilor in domeniu, bolile care determina cea mai mare mortalitate in Romania sunt exact acele boli pentru care fumatul este factor cauzal sau de risc. Prevalenta fumatorilor in tara noastra este de 27% (un procent peste media UE), se observa valori mai mari ale consumului de tutun in randul baietilor, comparativ cu cele inregistrate in randul fetelor, insa pentru ambele sexe, adolescentii din România se situează peste valorile medii europene. Pentru jumatate dintre fumători cu varsta peste 45 de ani sunt inregistrate decese din cauza diferitelor boli induse sau accelerate de fumat.

In acest sens, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sanatatii si Agentia Nationala Antidrog (ANA), prin intermediul Centrelor teritoriale de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, foloseste acest prilej pentru a derula activitati de informare, sensibilizare si constientizare in mediul scolar, familial si in comunitate, cu privire la riscurile consumului de tutun si de formare de abilitati de viata sanatoasa.

Publicat 20.11.2017

14 Noiembrie - Ziua Mondială a Diabetului

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat a fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007 prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006.

Tema pentru ediția din 2017 a Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat este ''Femeile și diabetul — dreptul nostru la un viitor sănătos''. Astfel, se dorește ca toate femeile cu risc de a face diabet sau care suferă deja de această boală să poată beneficia, în mod accesibil și echitabil, de informația și medicația necesare prevenirii sau tratării. În acest sens, Federatia Internationala de Diabet (FID) a demarat o campanie de informare din luna mai până în septembrie 2017.

Femeile cu diabet zaharat de tip 2 sunt de aproape 10 ori mai susceptibile de a avea boală coronariană decât femeile fără această afecțiune. Femeile cu diabet zaharat de tip 1 prezintă un risc crescut de avort spontan sau de naștere a unui copil cu malformații. Jumătate din toate cazurile de hiperglicemie în timpul sarcinii apar la femeile cu vârsta sub 30 de ani. . Diabetul de tip 1 este caracterizat de lipsa totală a insulinei din organism. Diabetul de tip 2 presupune prezenţa unei cantităţi mai mari de insulină decât la omul normal, dar pe care organismul nu o poate folosi din diverse motive, sau printr-o cantitate mai mică faţă de normal.

Potrivit ultimelor statistici ale Federatiei Internationale de Diabet (FID), aproximativ 400 de milioane persoane traiesc cu diabet zaharat, iar peste 90% dintre acestea sunt diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2. Desi până la 70% din cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi prevenite prin adoptarea unui stil de viață sănătos, aceasta afectiune continua sa fie printre cele mai invalidante si costisitoare boli.

Specialistii in diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, recomanda adoptarea unei diete variate si echilibrate caloric ce poate tine la distanta aceasta afectiune complexa.

Publicat 14.11.2017

Ziua Mondială a Sanatatii
7 Aprilie 2017

Ziua Mondială a Sănătății se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948 și reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activități care pot duce la o stare de sănătate mai bună.

Tema anului 2017 este
DEPRESIA

Depresia afectează oameni de toate vârstele, din toate categoriile socio-profesionale , în toate țările. Aceasta provoacă suferință mentală și afectează capacitatea oamenilor de a efectua chiar și cele mai simple sarcini de zi cu zi, uneori cu consecinţe devastatoare asupra relațiilor cu familia și prietenii și capacitatea de a-și câștiga existența. ...citeste articol


Ziua Mondială a Sanatatii
7 Aprilie 2016

Ziua Mondială a Sănătății se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948 și reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activități care pot duce la o stare de sănătate mai bună.

Tema anului 2016 este
DIABETUL ZAHARAT

În anul 2008, un procent estimat de 347 de milioane de oameni din lumea întreaga au avut diabet zaharat si prevalenta este in creștere, mai ales în țările cu venituri mici și medii. În 2012, boala a fost cauza directa a aproximativ 1,5 milioane de decese, cu mai mult de 80% dintre cele care au loc în țările cu venituri mici și medii. OMS preconizează că diabetul va fi a 7-a cauza de deces până în 2030. Diabetul este o boală cronică care apare fie atunci când pancreasul nu produce suficienta insulina sau când organismul nu poate utiliza în mod eficient insulina pe care o produce. Insulina, un hormon care reglează zaharul din sânge, ne dă energia de care avem nevoie pentru a trăi. În cazul în care nu se poate ajunge în celulele care urmează să fie arse ca energie, zaharul va ajunge la niveluri nocive în sânge. ...citeste articol


Ziua Mondială a Sanatatii
7 Aprilie 2015

Ziua Mondială a Sănătății se celebrează în fiecare an în data de 7 aprilie, pentru a marca întemeierea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948 și reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din orice comunitate să se implice în activități care pot duce la o stare de sănătate mai bună.

Tema anului 2015 este
SIGURANŢA ALIMENTARĂ

În fiecare zi apar noi ameninţări la siguranţa alimentară. Modificări ale alimentelor, modificări ale mediului, substanţe chimice folosite în procesul de creştere, prelucrare şi conservare şi mai ales patogenii noi, reprezintă provocări actuale pentru sistemele naționale de siguranță alimentară. Creșterea posibilităţilor de a călători şi a comerţului global sunt premisele creşterii probabilităţii de contaminare ce se poate răspândi la nivel internațional. ...citeste articol

Ziua Mondială a Sanatatii - 7 Aprilie 2012

Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii Între Generaţii

În 1948, prima Adunare Mondială a Sănătăţii a simţit nevoia creării unei zile mondiale a sănătăţii, iar din 1950 ziua mondială a sănătăţii a fost celebrată pe 7 aprilie a fiecărui an, scopul acestei zile fiind acela de a creşte nivelul de cunoştinţe la nivel global pe o anumită temă de sănătate şi de a atrage atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii. ...citeste articol

Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei - 24 Martie 2012

În fiecare an la data de 24 martie, în întreaga lume se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, scopul fiind acela de a sensibiliza populaţia şi autorităţile implicate în luarea deciziilor privind importanţa acestei probleme de sănătate publică. ...citeste articol

Ziua Mondială a Apei - 22 Martie 2012

La Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (1992, Rio de Janeiro) a fost adoptată iniţiativa de a consemna la data de 22 Martie Ziua Mondială a apei. În acest contex, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat intervalul anilor 2005-2015, ca fiind, Deceniul Internaţional al naţiunilor Unite „Apă pentru Viaţă”. ...citeste articol

ZIUA EUROPEANĂ DE INFORMARE DESPRE ANTIBIOTICE - ZEIA 2011

Cu ocazia ZEIA 2011 având ca temă „Antibioticele - antimicrobiene puternice dar vulnerabile”, Centrul European pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (ECDC) lansează un apel pentru intensificarea angajamentului global în protejarea eficientei antibioticelor în beneficiul generatiilor viitoare. Sloganul „Prudenti azi – protejati mâine!” înseamnă utilizarea ratională a antibioticelor, controlul infectiilor, dezvoltarea de noi antibiotice. ...citeste articol

DIABETUL ZAHARAT - DATE STATISTICE LA NIVEL INTERNATIONAL, NATIONAL SI JUDETEAN

Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sănătătii, în prezent în lume 280 milioane de persoane sunt diagnosticate cu diabet zaharat, iar dintre acestia 55,2% trăiesc în Europa. Potrivit prognozelor, în următorii 20 de ani acest număr va creste până la 380 milioane. Medicii atrag atentia asupra cresterii frecventei diabetului zaharat în rândul copiilor si adolescentilor cu 3% în fiecare an, iar la prescolari cu 5% pe an. Este în crestere si frecventa diabetul zaharat de tip II în rândul adolescentilor si tinerilor. ...citeste articol

ANALIZA DE SITUAŢIE PRIVIND CAMPANIA DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA BPOC - Bronhopneumopatia obstructiva cronica

Respiraţi cu dificultate? Aţi putea avea BPOC! Adresaţi-vă medicului pentru un simplu test de respiratie: spirometria. ...citeste articol

ZIUA NAŢIONALĂ ANTITUTUN

În perioada 18 noiembrie – 30 noiembrie 2011, se va desfăşura Campania de celebrare a Zilei naţionale fără tutun, cu sloganul:“Spune Da, Vieţii! Spune Nu, tutunului! ...citeste articol

dspoltCampanie de informare a Ministerului Sănătăţii

CANCERUL POATE FII PREVENIT...citeste articol

dspoltCancerul - Analiza situaţiei

Impactul Bolii - perspectivă a sănătăţii publice
Povara bolii in tarile in curs de dezvoltare
Tipuri de interventii pentru controlul cancerului
România - Date Statistice ...citeste articol

Ziua Mondiala a Inimii

Societatea Romana de Cardiologie organizează in data de 29 septembrie 2011, la Sinaia, Ziua Mondiala a Inimii ...citeste articol

Dinti sanatosi pentru un organism sanatos

12 septembrie - Ziua Mondiala a Sanatatii Orale ...citeste articol

© Copyright 2001 - Directia de Sanatate Publica Judeteana Olt