În vederea simplificării procedurii prin care personalul medical poate obţine documentele care sunt emise de Ministerul Sănătăţii, eliberarea documentelor necesare recunoaşterii calificărilor româneşti în celelalte state ale Uniunii Europene, a certificatelor care atestă obţinerea titlului de medic/medic dentist / farmacist specialist sau primar, a adeverinţelor de abilităţi dobândite, precum şi a altor documente emise de Ministerul Sănătăţii, se poate face şi la sediul direcţiilor de sănătate publică.

Astfel, începând cu data de 1 septembrie 2010 dosarele necesare pentru eliberarea documentelor necesare recunoaşterii calificărilor româneşti în celelalte state ale Uniunii Europene, precum ţi a celorlalte documente menţionate în acest material se depun la direcţiile de sănătate publică.

Tot aici se pot depune de către cei interesaţi actele necesare eliberării unor alte documente ce vor fi menţionate în prezentul ghid. Documentele depuse vor fi verificate la direcţiile de sănătate publică, urmând a se comunica Ministerului Sănătăţii numai documentaţiile complete.

Termenul de emitere a documentelor solicitate este de 30 zile lucrătoare de la înregistrarea documentaţiei complete la Ministerul Sănătăţii. Acestea se vor comunica direcţiilor de sănătate publică în vederea eliberării pe bază de semnătură.

© Copyright 2001 - Directia de Sanatate Publica Judeteana Olt